La Râmnicu Valcea, s-au desfășurat lucrările celei de-a VIII-a ediții a Forumului Internațional pentru Turismul de Sănătate, tradițional reper profesional-științific în programul destinat turismului de sănătate, demarat în urma cu șase ani de către Fundația Amfiteatru, împreună cu Colegiul Medicilor, ARTM, OPTBR.

Ediția a VIII-a a generat dezbateri și soluții, analizându-se acumulările și tendințele domeniului și, de asemenea, prezentându-se ultimele noutăți științifice și bune practici din țară și din străinătate.

În ultimii doi ani, evenimentul s-a sprijinit pe expertiza Clusterului Medical „Sănătate România”, a cărui înființare a fost – ea însăși – consecință a programului. Am adoptat, fără rezerve, deviza fenomenului de clustering: „Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur, dacă vrei să ajungi departe, mergeți împreună”.
Nu de mult, în urma evaluării, de către Secretariatul European pentru Analiza Clusterelor/ European Secretariat for Cluster Analysis (ESCA), clsuterului nostru i-a fost acordat calificativul „Bronz”, pentru Excelența Managementului Clusterului.

Acest proces s-a desfășurat în conformitate cu Iniţiativa Europeană pentru Excelenţa Clusterelor, (ECEI) lansată în anul 2009 de către Uniunea Europeană prin Programul de Competitivitate și Inovație.

Acordarea calificativului „Bronz” pentru Excelența Managementului Clusterului reprezintă validarea la nivel european a orientării către atingerea excelenței de către Clusterul Medical Sănătate România în domeniul sănătății și al științelor medicale.

Evaluarea ESCA s-a focalizat pe analiza managementului Clusterului Medical Sănătate România, asigurat de către Fundația Amfiteatru, pe șase dimensiuni: structură, management și coordonare, strategie, finanțare, realizări, vizibilitate și servicii oferite.

Această recunoaștere este un pas important pentru evoluția Clusterului Medical Sănătate România și consolidarea acestuia pe piața internă și internațională.

Ca pași concreți spre internaționalizare, menționăm că suntem, împreună cu Clusterul de turism de sănătate din Muntenegru, fondatori ai Clusterului Balcanic pentru Turismul de Sănătate.

Ediția a VIII-a a fost organizată în colaborare cu Autoritatea Națională de Management al Calitatii în Sănătate, cu sprijinul Spitalului Balneomedcenter și a ospitalierului Grand Hotel Sofianu, cu implicarea filialei Oltenia a AJTR.

Au fost prezenți, cu intervenții importante:

  • d-na dr. Diana Loreta Păun – consilier de stat, Departamentul de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale
  • d-na Pop Corina Silvia – secretar de stat la Ministerul Sănătății
  • dl Vasile Cepoi – președintele Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate

La lucrări, au participat alături de membrii Clusterului Medical „Sănătate România”, reprezentanți ai Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Autorității Naționale de Turism, președinți de consilii județene și primari, cadre didactice universitare și cercetători, conducători ai organizațiior profesionale și patronale de profil (OPTBR, ARTM, Asociația de Balneologie) medici, manageri și evaluatori din sistemul de sanatate, specialiști din turism, din țară și din străinătate.

Agenda forumului a fost orientată spre probleme menite să răspundă în mod concret nevoilor de dezvoltare a domeniului. Moderatorii și speakerii, personalități remarcabile, au asigurat un conținut de excepție, iar tematica a fost grupată pe principalele axe de competitivitate și tendințe internaționale ale turismului de sănătate din perspectiva valorificării potențialului antropic și natural al României. Toate acestea fac din această ediție un veritabil think tank al domeniului.

 

Lasă un răspuns

Post Navigation